|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Cuvânt
înainte
cu ocazia inaugurării Ateneului Tătăraşi
pe 1 decembrie 2003
În primul rând, aş vrea să mărturisesc că sunt mândru de a fi în acest loc astăzi - este pentru mine şi o onoare . Când, la Kiev, am aflat că domnul Simirad m-a numit la Ateneu - Tătăraşi, m-am bucurat deja pentru că o să revin la Iaşi, de care m-am agăţat ca scaiul.
Sunt mândru că am fost numit director şi nu numai, pentru că am muncit de un an de zile şi deja s-au desfăşurat nişte evenimente culturale cu sigla Ateneului: o expoziţie la biblioteca Gheorghe Asachi, două spectacole care au avut succes şi şansa de a străbate Europa - era imposibil de a visa mai mult.
Şi astăzi în sfârşit se inaugurează Ateneul despre care s-a tot vorbit! Când e vorba de un instrument de cultură de această calitate, e absolut normal ca aşteptarea să fie lungă. Programul nostru a fost respectat. E absolut normal să existe o perioadă care ne obligă să realizăm manifestări în afara clădirii, care nu-i încă terminată - asta se face peste tot în Europa. Există chiar o expresie în limba franceză. Se zice: spectacole hors-les-murs, când începem o programare culturală, iar teatrul mai este în lucru.
„E prea mult de aşteptat”- au scris nişte ziarişti, de fapt mai ales nişte ziare, pentru că la Iaşi sunt mai mult ziare decât ziarişti. Da, e de aşteptat când vreţi să lucraţi în mod profesionist şi legal . Pot să spun că francezii, englezii, italienii care au venit în vizită la Ateneu au fost extrem de impresionaţi şi pot să vă asigur că în Franţa ar fi fost la fel de aşteptat. Numai un exemplu: doar pentru a instala un dispozitiv anti-incendiu în fiecare încăpere, a trebuit o lună întreagă pentru o echipă care a lucrat zilnic. Şi n-aveam dreptul să dăm drumul publicului înainte. Aşa se întâmplă peste tot în Europa. Astăzi inaugurăm, dar ştiţi perfect că ne trebuie încă timp pentru a funcţiona cu toate componentele. Treptat o să deschidem alte săli - încetul cu încetul se face oţetul. Lucrăm în fiecare zi şi suntem mai nerăbdători decât toţi.
Deja Ateneul este cunoscut în multe ţări: Franţa, Germania, chiar Lituania, unde am fost în turnee sub egida Ateneului. Deja am obţinut fonduri europene şi va veni în februarie o stagiară plătită de Franţa, care va completa echipa noastră.
Ce va fi Ateneul? Un Centru European de Creaţie în serviciul ieşenilor, cu teatru, dar şi cu balet, cinema, concerte, cu o bibliotecă, un internet-café, şi cursuri de limbi străine.
„Din trecut spre viitor, din cartier în Europa”- asta este deviza noastră. Nu uităm nimic din Ateneul Popular de la 1920.
A fost făcut un studiu sociologic în Tătăraşi şi mai ales despre Ateneu. Am pus întrebarea : „ Ce activităţi culturale ar trebui organizate în cadrul Ateneului?”. Teatrul este pe primul loc şi cu mult înaintea altor cereri: 64,5 %.
În sfârşit, trebuie să mulţumesc echipei reduse care a lucrat cu mine, doamnei Elena Cazuc Farca şi domnului Mihai Chirica de la Primărie, care au fost zi de zi alături de noi.
Aş vrea să mulţumesc şi Teatrului Naţional din Iaşi şi directorului său Ioan Holban, şi în mod particular doamnei Rodica Arghir care a reuşit într-o săptămînă să transforme betonul nostru într-o sală „beton”!
Şi nu în ultimul rând, mulţumim Centrului Cultural Francez care ne-a ajutat enorm. Îi salut pe Paul Levi şi echipa sa şi niciodată nu vom putea uita că le rămânem datori.
Aş vrea să termin cu un fragment dintr-o poezie scrisă de Emil Botta:
Nu ştiu, nu
ştiu
cine-i ţara ta Românie,
dar m-a copleşit a ta Românie,
dar ai săi codri m-au încovoiat,
codrii lui Basarab, codrii lui Muşat.
nu ştiu, nu ştiu,
a răcnit ca un leu ciocârlia,
dar o pasăre-fiară
decât mine mai mândră
m-a sfărâmat
cu duioşia.
Director Benoît Vitse